Simțirea unei mișcări false a mediului înconjurător sau a propriei persoane se numește vertij. Aproximativ 1 din 7 persoane experimentează vertij cel puțin o dată în viață. Această senzație este adesea însoțită de greață, vărsături sau dezechilibru, care poate afecta mersul.

Echilibrul este menținut prin coordonarea sistemului vestibular, vizual și proprioceptiv, responsabile cu poziționarea în spațiu. Orice disfuncție la unul sau mai multe dintre aceste sisteme poate duce la apariția vertijului.

Tipuri de vertij

Din punct de vedere clinic, se disting următoarele tipuri de vertij:

vertij acut pozițional, de durată scurtă (câteva secunde/minute), care apare sau după mișcări ale capului sau corpului. Un caz frecvent este vertij pozițional paroxistic benign (VPPB), cauzat de afectarea otoliților din urechea internă, adesea declanșat de mișcări simple ale capului (cum ar fi întoarcerea în pat).

vertij acut non-pozițional, de durată mai lungă (câteva ore, adesea peste 10-12 ore), datorat unei afecțiuni organice la unul sau mai multe din cele 3 sisteme de echilibru. Poate fi cauzat de nevrită vestibulară, otită, accident vascular cerebral, traumatisme craniene etc.

vertij cronic recurent, de scurtă durată, care dispare și revine periodic (ca în cazul bolii Ménière).

vertij cronic persistent, cauzat de o afecțiune cronică la unul sau mai multe dintre sistemele de echilibru.

În toate aceste cazuri, vertijul poate fi însoțit de greață/vărsături, probleme de echilibru și mers, tulburări auditive, senzație de zgomot în urechi, probleme de vedere, dificultăți la ridicare, comunicare sau confuzie, mișcări involuntare. Este esențial să descrieți medicului modul și timpul de apariție al vertijului, frecvența, durata, eventualele declanșatoare, căderi și alte senzații resimțite.

Care sunt cauzele vertijului?

Cauzele vertijului includ:

aproximativ 30% din cazuri rezultă din perturbări ale otoliților (particule microscopice) din urechea internă (cupulolitiaza sau canalolitiaza), care generează VPPB;

afecțiuni ale urechii medii sau interne, precum otita cronică, labirintită infecțioasă, fistule perilimfice, colesteatom, osteoscleroză;

inflamatorii ale nervilor urechii interne: nevrită vestibulară, labirintită;

traumatisme ale nervilor urechii interne, cu fracturi osoase, precum contuzie labirintică;

intoxicații acute sau cronice, inclusiv consumul de alcool, droguri și anumite medicamente;

tumori, precum neurinomul acustico-vestibular;

boala Ménière;

tulburări circulatorii la nivelul urechii interne sau al centrilor cerebrali responsabili de echilibru;

stres, afecțiuni anxioase/depresive sau alte probleme psihice;

probleme cardiace, cum ar fi hipotensiunea arterială, bradicardia/tahicardia (inclusiv fibrilație atrială), care pot afecta irigarea urechii interne și a creierului;

hipoglicemie sau alte dezechilibre metabolice;

diverse afecțiuni neurologice, cum ar fi accident vascular cerebral (AVC), scleroză multiplă, epilepsie, tumori (vertijul poate fi un simptom major în anumite tipuri de epilepsie mezio-temporală, insulară sau parietală, însoțit uneori de fenomene vizuale sau dureri de cap).

Cum se stabilește diagnosticul?

Diagnosticul vertijului se bazează pe examenul clinic și investigații complementare.

Examenul clinic include:

examinarea urechii (consult ORL);

examinarea ochilor (consult oftalmologic);

evaluarea echilibrului (consult neurologic).

Investigațiile complementare includ:

analize de sânge;

teste ORL (audiometrie, teste vestibulare);

teste neurologice (potențiale evocate vizuale/vestibulare/auditive, electroencefalografie (EEG), ecografie Doppler (EDTSA/EDTC));

evaluare cardiacă;

investigatii imagistice (CT, RMN) ale urechii interne și creierului.

Cum se tratează vertijul?

Tratamentul depinde de cauza vertijului. Nu există un tratament universal.

VPPB: se tratează prin manevre de repoziționare a otoliților, preferabil în stadiile incipiente.

Nevrită vestibulară: medicamente pentru calmarea sistemului vestibular, urmate de kinetoterapie. În unele cazuri, poate fi necesară întreruperea medicamentelor care pot agrava simptomele.

Alte cauze (AVC, scleroză multiplă, epilepsie) necesită tratament medical specific de către neurolog.

În caz de cauze psihiatrice, tratamentul este recomandat de psihiatru.