Dezastru terifiant! Avion prăbușit pe un bulevard aglomerat: două persoane au murit, iar altele sunt rănite

Orașul brazilian Sao Paulo a fost scena unui dezastru aviatic terifiant! Un avion ușor s-a prăbușit direct într-un drum intens circulat, izbindu-se violent de un autobuz, care a luat foc imediat. În urma impactului devastator, două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost rănite, conform informațiilor furnizate de The Independent.

Martorii au descris scene apocaliptice. Genival Dantas Arraes, aflat în apropierea locului accidentului, a povestit că a văzut cum aeronava a coborât brusc și s-a transformat într-o uriașă minge de foc la impactul cu solul.

„Avionul a coborât brusc pe bulevard și am văzut totul zburând în aer. A explodat imediat! Toată lumea a fost paralizată. Smulgea palmieri și panouri de pe marginea drumului”, a declarat acesta pentru presa locală.

Intervenție de urgență la locul tragediei

După prăbușire, coloane masive de fum negru s-au ridicat deasupra cartierului Marquês de São Vicente, îngrozind locuitorii din zonă.

Autoritățile au intervenit rapid pentru a ține situația sub control. Secretarul Securității Publice din Sao Paulo, Guilherme Derrite, a anunțat că numeroase echipaje de pompieri, poliție și medici s-au deplasat la fața locului pentru a gestiona incendiul și a acorda ajutor victimelor.

„Echipele noastre lucrează la prăbușirea unui avion bimotor pe Av. Marques de Sao Vicente, în Sao Paulo. Departamentul de pompieri a reușit să stingă flăcările, iar forțele de ordine sunt în teren pentru a investiga cauza accidentului”, a declarat oficialul.

Deocamdată, nu sunt cunoscute motivele exacte care au dus la această tragedie aviatică, însă anchetatorii analizează toate ipotezele, inclusiv o posibilă defecțiune tehnică a aeronavei.

Source

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *